2025 | Primul weekend Hot Racing în România, din interiorul boxei

Eram într-un moment în care nu mai știam foarte clar încotro merg lucrurile. După fiecare iarnă apare aceeași întrebare, dar de data asta părea mai apăsătoare: ce urmează pentru mine? Sezonul 2023 fusese intens și frumos în Franța, alături de echipa lui Adrien Morillas, dar și obositor dincolo de ce se vede din exterior. Costurile deplasărilor, nevoia de a schimba motocicleta după a doua etapă, durerea persistentă la încheietura mâinii drepte au transformat începutul lui 2024 într-o perioadă de incertitudine. Cu doar câteva antrenamente reușite și multe întrebări rămase fără răspuns, luasem în final o decizie: voi participa în 2025 în Campionatul Național al României. Simțeam atunci că ar putea fi ultimul meu sezon.

În avalanșa asta emoțională pentru mine, Hikari Okubo pregătea proiectul HOT RACING. Cumpărase o motocicletă CFMOTO 300SR și căuta piloți pe care să îi introducă într-o aventură pe tărâm Românesc, la MotoRC. Timpul a trecut atât de rapid, încât m-am simțit de parcă alaltăieri ne lămuream prin mesaje cu privire la condițiile de participare pentru un pilot japonez în România, ieri venea la antrenament toată echipa EWC Etoile în poligon, iar azi trebuia să mă întâlnesc cu Hikari și cu Sachika la Gara de Nord, după ce Sachika Kajiyama avusese primul zbor spre Europa.

A urmat un weekend de cursă ce a început perfect și s-a terminat cu o ploaie măruntă incepută fix înainte de start, dar și cu un răspuns la întrebarea pusă în ultimile ierni ce începea să se contureze.

Kajiyama ajunge la București

Sachika a aterizat în 21 mai, după o călătorie cu avionul de peste douăzeci de ore, apoi luat trenul din aeroport spre Gara de Nord. Eu unul, gândindu-mă că următoarea zi la șase dimineața plecam spre circuit pentru prima zi de antrenament, aș fi fost cuprins de oboseală, dar Sachika absorbea cu privirea toate cladirile din București și după ce am ajuns acasă, unde aveam garajul cu motocicleta pe care trebuia să concureze, a vrut să meargă direct în oraș să explorăm. Avea o misiune trasată de mama ei, motociclistă și ea, să cumpere miere și gem din România. M-am mirat să aflu că în Japonia, România este vazută ca un mare producător de miere. După o vizită prin centru, parcul Carol și altele, pe drumul de întoarcere o întreb pe Sachika dacă nu e obosită cu schimbarea de fus orar. Ea, cu o energie în stil manga, a răspuns că nu are nici o problemă, aproape interesată de ce oare este așa. Apoi s-a uitat pe telefon. În Tokyo era patru dimineata!

Tensiunea stropilor de ploaie

Duminica a venit, dar totul era ud în jur. La sesiunea de Warm-Up, Sachika a fost prima la S300 în condiții de ploaie. Un singur lucru a început să fie complicat. La prânz, asfaltul a început ușor să se usuce. Fiind prima cursă în formula aceasta, nu am avut roți de schimb, iar să schimbi anvelopa de pe jantă necesita jumătate de oră pe puțin, cu tot cu încălzire.

Le Castellet 2022 - din cauză că aveam doar două perechi de roți, am fost nevoit să fac toată calificarea cu pneurile intermediare, în loc de slickuri. Performanța e undeva la două-trei secunde în spate; Le Mans 2023 - prima cursă cu asfaltul în uscare, anvelopele de ploaie au fost cele potrivite. Pentru cursa cu numărul doi, am trecut pe slick-uri și a fost alegerea corectă (a lui Adrien Morillas); Calificarea de la Nogaro - am văzut că se usucă, dar am decis să intru cu pneuri de ploaie pentru a avea un tur de control. Nu am făcut decât să îmi complic misiunea, deoarece un tur cu pneuri de ploaie nu ar fi însemnat nimic dacă slickurile ar fi fost utilizabile. Am intrat, mecanicii au schimbat repede roțile, am ieșit cu 6 minute înainte de final. Am îmbunătățit timpul, dar setarea suspensiei a rămas de ploaie și cu o motocicletă prea moale, am fost foarte departe de a forța, așa că a fost insuficient. Hikari Okubo tocmai venise după o cursă de 24h de la Le Mans cu peste 150 de căzături, o cursă pe care echipa sa, Team Etoile, a reușit să o termine.

La cum arăta asfaltul și având în vedere puterea scăzută a motoarelor de 300 centimetri cubi, am convenit că pneul slick ar fi cel mai potrivit. Hikari și Sachika au făcut în pauza de masă, înainte de cursă, o excursie la pas pe circuit. Hikari mi-a dat telefon și a cerut să fie montate slick-urile. Problema în continuare rămânea că nu puteam să ne răzgândim, nu aveam încă un set de roți. Suntem chemați la start și în cele 15 minute de așteptare pe grilă, a început să picure. Lucrurile erau încă în control, abia dacă acopereau asfaltul picăturile de apă. Mai mulți concurenți au început să schimbe roțile pe grilă și să monteze anvelope de ploaie. Am ajuns la momentul în care mecanicii și reprezentanții echipelor trebuiau să părăsească grila. Am ieșit spre linia boxelor convins în continuare că cei care au trecut pe pneuri de ploaie, s-au grăbit și, dacă totul merge cum trebuie, câștigăm cursa. Se pleacă în turul de încălzire și picăturile sporadice se transformă într-o ploaie de primăvară ce durează fix două minute! Sachika ajunge pe grilă și se uită spre boxe, știind că nu are soluția corespunzătoare pe motocicletă. Din momentul în care ea se uita spre boxă, nu am mai putut privi cursa. M-am uitat la ecranul cu clasamentul în timp real, notam ce aveam nevoie în fișă și îmi aminteam fiecare decizie luată înainte de cursă. Sachika, așa cum a putut, a stat 10 tururi într-un pluton în luptă pentru locul 3. Ceilalți aveau pneuri de ploaie, ea avea slickuri. Până la urmă, a terminat cu bine cursa, pe podium, pe locul 3.

Îmi tot aminteam momentul ploii și cum nu am avut posibilitatea să schimbăm roțile pe loc. Nu era un rezultat rău, iar sportiva noastră a făcut o treabă excelentă, dar tot nu îmi puteam scoate din minte că ar fi meritat o șansă reală să se lupte la victorie, iar următoarea zi pleca acasă. Gândurile astea mi-au fost întrerupte de Hikari, care a propus un joc de Piatră, Foarfecă, Hârtie între mine, el și Sachika. Pierzătorul trebuia să plătească înghețata pentru cei trei. Hikari a pierdut și atmosfera a căpătat un aer relaxat, ca la finalul unui weekend de curse.

Un sens dincolo de circuit

În următoarea zi am făcut o ultimă plimbare la librărie, patinoar, am mâncat ceva împreună și i-am condus la gară pentru a lua trenul către aeroport. Eu mi-am mutat atenția spre următoarea mea cursă, dar efortul Sachikăi Kajiyama de a ajunge în România mă tot făcea să mă gândesc la lucrurile din afara controlului nostru. Am trecut printr-un sezon cu durere la încheietură, frustrat de fel și fel de întâmplări din viața unui motociclist, iar acum de fiecare dată când urcam pe motocicletă, nu mai eram confortabil. După cele două curse ale mele din weekend, seara la hotel îmi tot repetam - decât să mă urc pe motocicletă și să mă simt așa, să cheltui bani, mai bine aș folosi banii ăștia să o aduc pe Sachika să mai concureze o dată. Ăsta a fost momentul în care mi-am dat seama că am încetat să gândesc doar ca un pilot. Momentul în care întrebării mele din fiecare iarnă a început să i se arate un răspuns.

O cursă Sprint impecabilă

De obicei, drumul spre circuit de sâmbătă este mai lejer. Pe lângă traversarea Bucureștiului prin traficul de vineri dimineața, se adaugă obligațiile de început de etapă - înscrieri, lucruri administrative și altele. Sâmbătă ne trezim puțin mai târziu și se simte. Toată echipa știe mai bine ce are de făcut și concentrarea se mută spre momentul culminant al zilei - Cursa Sprint. Cursa S300 are cinci tururi. Este prima ocazie a pilotului să ruleze în jurul adversarilor, să citească dinamica și să vadă unde poate depăși. Sachika nu a luat cel mai bun start. În timpul cursei, era încă în faza descoperirii. Au fost 5 tururi tensionate în care piloții CFMOTO s-au grupat într-un mic pluton. Sachika a fost mereu prezentă la luptă și când părea că ocupantul locului 1 se desprinde ușor spre final, Sachika îl ajunge și trece cu o depășire executată ferm, chiar în ultimul viraj.

Victorie în cursa Sprint pentru Sachika Kajiyama!

A fost un moment plin de bucurie pentru echipa HOT RACING și am așteptat-o pe Sachika în parcul închis. A ajuns, si-a dat casca jos și cu o față senină a început să mulțumească celor din jur în timp ce o aplaudau și felicitau. Apoi, este chemată la interviu și privirea ei se îndreaptă către mine, impacientată că nu se va descurca în engleză. Această teamă era tot parte din personalitatea ei, deoarece pot spune după toată interacțiunea pe parcursul weekendului, nu îi lipseau abilitățile în limba engleză. În cinci secunde, am calmat-o oferindu-i un exemplu rapid de răspuns la orice interviu din motociclism - It was a nice race, I enjoyed it very much, I like this track, thank you so much... Interviul real a fost mai complex și fără nicio problemă. Cele trei cuvinte spuse de mine au ajutat-o probabil doar să facă primul pas către zona microfonului.

Sâmbătă seara am luat înghețată. Sachika a zis că vrea să mănânce asta în fiecare zi!